I. Modificări în cazul procedurilor privind cererile cu valoare redusă

  • Creșterea plafonului de la 10.000 lei la 50.000 lei

Dispoziţiile titlului X al cărţii a VI-a din CPC privind cererile cu valoare redusă sunt aplicabile în cazul în care valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei. Prin Legea nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19 plafonul a fost ridicat temporar la 50.000 lei (fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii), însă strict în perioada pandemiei Covid-19.
Majorarea acestui plafon va conferi posibilitatea soluționării litigiilor pecuniare minore, care grevează suficient de mult instanțele de judecată, printr-o procedură simplificată, care să ducă la o soluție rapidă.

Propunere: modificarea art. 1026 alin. (1) din Codul de procedură civilă în acest sens

,,Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 50.000 lei la data sesizării instanţei.”

  • Păstrarea procedurii strict în format scris

Nu va exista reală celeritate, aptă să ducă la simplificarea și rapiditatea procedurilor, care să degreveze instanțele de judecată decât dacă procedura cererilor cu valoare redusă ar avea loc având ca probe exclusiv înscrisuri, respectiv efectuarea de adrese către autorități pentru comunicarea unor înscrisuri, nu și interogatorii, probe testimoniale, expertize etc.

Forma actuală a art. 1030 alin. (9) din CPC permite încuviințarea și a altor probe în afara înscrisurilor depuse de către părți, cu excepția probelor a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenţionale. Dacă s-ar încuviința interogatoriul sau proba testimonială, nu ar mai exista nicio diferență între procedura de drept comun și cea privind cererea cu valoare redusă în ceea ce privește durata și efortul procedural, însă diferența de taxă de timbru datorată ar fi complet în defavoarea statului.

De aceea propun ca în situația în care pârâtul propune administrarea altor probe decât înscrisuri, iar instanța consideră că sunt necesare soluționării cauzei, să se aplice art. 1027 alin. (3) din CPC, conform căruia ,,Atunci când cererea nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor prevăzute de prezentul titlu, instanţa judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun.” Desigur,
judecarea potrivit dreptului comun va avea loc cu plata taxei judiciare de timbru datorată potrivit dreptului comun.

Propunere: modificarea art. 1030 alin. (9) din Codul de procedură civilă în acest sens

,,Instanţa nu poate încuviinţa alte probe în afara dovezii cu înscrisuri, potrivit Capitolului II, Secțiunea 2, Subsecțiunea 3^2. Dacă instanța consideră necesară administrarea altor probe, va aplica art. 1027 alin. (3).”

  • Mențiuni speciale în etapa regularizării cererii

În măsura în care reclamantul a sesizat instanța cu o cerere pe procedură de drept comun, însă cererea se pliază pe procedura cu privire la cererile de valoare redusă, reclamantul propunând doar înscrisuri în probațiune, instanța îi va pune în vedere printr-o adresă că poate apela la procedura cu privire la cererile de valoare redusă, sens în care nu va datora decât timbrajul pentru această procedură (dacă reclamantul nu a achitat încă timbrajul) sau că îi va fi restrituită diferența de taxă de timbru dacă a achitat-o deja. Dacă reclamantul nu se pronunță în 10 zile, instanța rămâne învestită potrivit procedurii de drept comun. Scopul este de informare și de publicitate masivă a acestei proceduri întrucât utilizarea sa, prin procedura exclusiv scrisă și în camera de consiliu, va duce la degrevarea instanțelor de judecată.

Propunere: modificarea art. 1027 alin. (2) din Codul de procedură civilă în acest sens și completarea art. 200 cu alin. (9)

  • art. 200 alin. (9)

,,Dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește condițiile pentru utilizarea procedurii privind cererile cu valoare redusă, reclamantului i se va comunica în scris posibilitatea de a apela la această procedură, împreună cu mențiuni speciale privind diferența de timbraj și termenul de 10 zile de la comunicare pentru a opta pentru această procedură. În situația în care reclamantul nu transmite un răspuns, judecata va continua potrivit dreptului comun.”

  • art. 1027 alin. (2)

,,Dacă a sesizat instanţa cu o cerere redactată potrivit art. 194, aceasta va fi soluţionată potrivit procedurii de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul, în termenul menționat la art. 200 alin. (9), solicită în mod expres aplicarea procedurii speciale.”

II. Simplificarea redactării hotărârilor judecătorești

În condițiile în care instanțele de judecată din România sunt foarte aglomerate, iar procesul de redactare a hotărârilor judecătorești în sine are o durată inerentă, care nu este de neglijat, respectiv având în vedere că susținerile părților se regăsesc la dosarul cauzei fie în cadrul demersurilor procesuale (cerere de chemare în judecată, întâmpinare, răspuns la întâmpinare, cerere reconvențională, note scrise, concluzii scrise), fie în cadrul încheierilor de ședință, iar hotărârea judecătorească face parte integrantă din dosar, fiind aplicabilă inter partes, iar părțile cunosc sau ar trebui și putea să cunoască conținutul întregului dosar, eliminarea susținerilor părților din cuprinsul hotărârii judecătorești nu poate genera niciun prejudiciu. De asemenea, precizarea susținerilor părților în cadrul considerentelor de multe ori încurcă în lecturarea hotărârii, de multe ori făcându-se confuzie în practică – crezându-se că reluarea poziției părților reprezintă în realitate poziția instanței asupra dosarului.

Propunere: modificarea art. 425 alineatul (1) lit. b) din Codul de procedură civilă în acest sens

,,b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.”

III. Majorarea importanței procedurii medierii ulterior sesizării instanței de judecată

În litigiile care pot face obiectul medierii, din diverse considerente, inclusiv din pricina lipsei de informare adecvată, părțile nu încearcă soluționarea diferendului dintre ele prin apelare la procedura medierii. De aceea, odată sesizată instanța cu o cerere de chemare în judecată, survine posibilitatea ca un profesionist să informeze sau să reinformeze părțile cu privire la mediere deoarece dacă părțile decid să uzeze de ea și procedura e soldată cu succes, rolul instanței nu va mai fi încărcat cu o serie de cauze.

Art. 227 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede, Nota bene, posibilitatea, iar nu obligativitatea, judecătorului de a invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri sau va recomanda părților să uzeze de ea. Având în vedere lipsa obligativității acestei proceduri de informare, în practică ea este, din păcate, rar utilizată.

De aceea propun ca la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și sunt prezente sau reprezentate, completul de judecată să le întrebe dacă ar fi dispuse să participe la 2 ședințe de mediere, expunând avantajele privind soluționarea rapidă a diferendului și avantajul privind taxa judiciară de timbru în situația soluționării litigiului în această modalitate. Propun 2 ședințe de mediere deoarece reprezintă un echilibru, o singură ședință de mediere rar ducând la atingerea unui acord, iar un număr mai mare de ședințe de mediere ar duce la lungirea nejustificată a procedurii.

  • Dacă ambele părți sunt dispuse, costul ședințelor de mediere va fi suportat de acestea 50%-50%.
  • Dacă reclamantul nu este dispus, iar pârâtul da, instanța îi va pune în vedere reclamantului că în situația în care nu va da curs procedurii, instanța va suspenda ședința de judecată până la dovada îndeplinirii procedurii, cu obligativitatea plății a jumătate din cuantumul taxei judiciare de timbru pentru repunerea pe rol a cauzei, potrivit art. 242 din Codul de procedură civilă, utilizarea procedurii fiind considerată de către instanță un pas important în vederea soluționării cauzei (identic precum reclamantul este dator să suporte costurile și să parcurgă procedurile în situația în care instanța decide din oficiu efectuarea unei expertize). Astfel, nu este înfrânt dreptul de acces la justiție deoarece procedura medierii ar fi utilizată ulterior sesizării instanței de judecată, în vederea stingerii totale sau parțiale a litigiului, orice acord al părților asupra unora dintre chestiunile litigioase obținut în urma utilizării acestei proceduri fiind extrem de util în soluționarea cauzei. Pentru acest motiv, acceptul pârâtului și refuzul reclamantului, care este persoana care trebuie să efectueze orice procedură pusă în vedere de instanță în vederea soluționării cauzei, potrivit art. 10 din Codul de procedură civilă, ar fi sancționabilă în condițiile mai sus menționate. De asemenea, dacă pârâtul nu se va prezenta la ședințele de mediere, acesta va fi amendat (introducere caz special de sancționare).
  • Dacă pârâtul nu este dispus sau dacă niciuna dintre părți nu este dispusă, instanța va proceda în continuare la judecarea cauzei.

Judecata nu se va suspenda în timpul derulării celor 2 ședințe de mediere, ci acestea vor avea loc în timpul de până la următorul termen de judecată fixat de instanță în soluționarea cauzei. Dacă părțile nu se vor înțelege cu privire la un mediator, instanța va desemna unul aleatoriu de pe lista mediatorilor care activează în circumscripția instanței respective. După cele 2 ședințe de mediere părțile vor menționa instanței eventualele aspecte cu privire la care au ajuns la un acord. În situația soluționării complete a litigiului în urma medierii, taxa judiciară de timbru va fi returnată reclamantului, cu excepția cuantumului special pentru consfințirea acordului de mediere (potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 80/2013)

Propunere: modificarea art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. f), art. 227 alin. (2)-(5) din Codul de procedură civilă și completarea acestui din urmă articol, abrogarea art. 62 și modificarea art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

  • modificarea art. 187 (1) pct. 1 lit. f) din Codul de procedură civilă:

,,refuzul părţii de a se prezenta la şedinţa de mediere, în situaţiile în care a acceptat, potrivit legii”

  • modificarea art. 227 alin. (2)- (5) din Codul de procedură civilă și completarea sa cu noi alineate:

,,(2) În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul este obligat să întrebe părțile la primul termen de judecată la care acestea sunt prezente sau reprezentate dacă sunt de acord să participe la 2 ședințe de mediere pentru a soluționa total sau parțial aspectele litigioase, prezentând avantajul soluționării rapide a diferendului și retunarea taxei judiciare de timbru. Medierea nu este obligatorie pentru părţi.

(3) În cazul în care părțile acceptă să participe ședințele de mediere, instanța va numi un mediator aleatoriu, de pe lista mediatorilor care activează în circumscripția instanței, în situația în care părțile nu se pun de acord cu privire la un mediator, amânând cauza pentru ca procedura să poată avea loc. Costurile privind procedura medierii vor fi suportate de părți în mod egal.

(4) În cazul în care pârâtul acceptă să participe ședințele de mediere, însă reclamantul refuză, instanța îi va pune în vedere să dea curs procedurii, sub sancțiunea prevăzută de art. 242.

(5) Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai mare de o lună, părțile depun proceseleverbale întocmite cu ocazia desfășurării procedurii medierii.

(6) Prevederile alin. (2)-(4) nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior introducerii acţiunii.

(7) Dacă, în condiţiile alin. (3) sau (4), părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 440 sunt aplicabile.”

  • abrogarea art. 62 – privind suspendarea litigiilor în vederea desfășurării procedurii medierii și modificarea art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

,,Odată cu pronunţarea hotărârii instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea diferenței taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia și taxa judiciară de timbru datorată pentru solicitarea pronunţării unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor rezultată din acordul de mediere, cu excepţia cazurilor în care conflictul soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje şi cauze succesorale, caz în care se vor restitui 50 de procente din taxa achitată.”