For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politica de confidențialitate.

Raportul de activitate după primele 6 luni de mandat poate fi accesat apăsând butonul următor:

Raport de activitate iunie 2021

  • Am participat la ceremonia dedicată ,,Zilei Eroilor din România”, sărbătoare națională pentru comemorarea românilor care au făcut sacrificiul suprem pentru țara lor;

  • Am participat la conferința „Legislația privind domiciliul și reședința în România – probleme și soluții”;

  • Am inițiat întâlniri cu președinții Curților de Arbitraj din București și Cluj unde am discutat despre încurajarea și facilitarea la nivel legislativ a modalităților alternative de soluționare a diferendelor;

  • Am participat ca și speaker la dezbaterea organizată de Ramona Strugariu unde am discutat despre protecția mediului și dezvoltarea turismului, despre susținerea micilor fermieri și încurajarea antreprenoriatului local;

  • Am avut o întâlnire cu studenții Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, proaspăt câștigători ai concursului Hexagonul Facultăților de Drept din România. Aceștia au acceptat invitația mea de a participa la un stagiu de practică în Parlamentul României;

  • Am avut primele audiențe la Biroul Parlamentar din Dej, alături de Consilierul Local Paul Severin, și de Consilierul Județean Ionuț Florea;

  • Am participat la evenimentul organizat de Ambasada Marii Britanii în România în cinstea aniversării Majestății sale, Regina Elisabeta a II-a, în cel de-al 69-lea an de domnie;

  • Ne-am auzit la Radio România Cluj în legătură cu activitatea parlamentară;

  • Am participat la evenimentul AvocArt organizat de Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților. Evenimentul a fost dedicat Zilei Avocatului Român;

  • Am participat la festivitatea de deschidere a lucrărilor Congresului Avocaților 2021;

  • Am avut ședinte de lucru la:

    • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
    • Ministerul Justiției;
    • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
  • Am avut deplasări în teritoriu în Municipiul Câmpia Turzii și Municipiul Dej;

  • În decursul lunii iunie am participat la 11 audiențe și am adresat 4 întrebări și o interpelare;

  • București:

    7 ședințe ale Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului;

    10 ședințe ale Biroului Permanent al Camerei Deputaților;

    8 ședințe ale Comisiei juridice, de disciplină și Imunități.