• Un proiect de lege pe care l-am inițiat în legislatura trecută, mai precis în anul 2022, a fost adoptat. Potrivit acestuia, hotărârile judecătorești vor fi mai scurte, prin eliminarea susținerilor efective ale părților din cuprinsul hotărârilor judecătorești, rămânând analiza susținerilor părților în motivarea propriu-zisă a instanței. Practic acestea nu se vor mai găsi de 2 ori în cuprinsul hotărârii judecătorești, ci doar o dată – în partea hotărârii care chiar reprezintă motivarea și pe care o așteaptă părțile de la debutul procesului. Pare o schimbare mică, însă impactul la nivelul sistemului judiciar, având în vedere numărul de dosare, cred că va fi considerabil. Hotărârile judecătorești vor fi axate pe aspectele esențiale și persoanele vor primi mai rapid hotărârea judecătorească. Inițiativa este în prezent în control de constituționalitate la Curtea Constituțională a României (CCR).

  • În această lună am depus un proiect de lege – tot cu scopul de a degreva instanțele judecătorești și a avea un act de justiție de o mai bună calitate – privind creșterea gradului de informare asupra arbitrajului. La semnarea unui contract între părți la notar, acesta le va întreba dacă doresc introducerea unei clauze prin care orice neînțelegere viitoare să fie rezolvată prin arbitraj (clauza compromisorie), informând persoanele asupra existenței acestei clauze și a avantajelor arbitrajului. Dacă vor fi de acord, atunci notarul le va comunica instituțiile care organizează arbitraj instituționalizat din circumscripția curții de apel în care își desfășoară activitatea, iar clauza convenită de părți va fi inserată în contract.

  • Împreună cu colegii din comisiile juridice ale Senatului și Camerei Deputaților am înregistrat un proiect de lege prin care să revenim la publicarea declarațiilor de avere și interese pe pagina de internet a ANI, intervenție necesară în urma deciziei Curții Constituționale a României din primăvara acestui an. Transparența este un mijloc important pentru combaterea corupției.

  • Tot în domeniul Justiției, am participat la masa rotundă „Pactul pentru Justiție”, organizată în Parlament de Comisia Juridică a Senatului.

  • Un alt proiect important – jalon pentru aderare la OCDE, la care am lucrat mult și a cărui formă finală reflectă această implicare, privește RUTI – registrul unic al transparenței intereselor – în cazul parlamentarilor a fost adoptat. Practic întâlnirile avute cu persoane private, cu scopul de a influența procesul legislativ, vor trebui notate în acest registru.

  • Am participat la o întâlnire de lucru la Ministerul de Externe, unde am discutat cu doamna ministru Oana Țoiu despre subiecte relevante pentru poziționarea României față de Tribunalul Special pentru Crimă de agresiune a Federației Ruse față de Ucraina.

  • În termeni de diplomație parlamentară, am avut prilejul de a discuta diverse proiecte și subiecte cu ocazia a 4 evenimente, 3 la București și unul în Bruxelles:

    • Recepția organizată de către Ambasada Japoniei la București;
    • Ceremonia organizată de Ambasada Turciei la București – 102 ani de la Proclamarea Republicii Turkiye;
    • Gala Din Inimă pentru Viitor. Evenimentul a marcat 150 de ani de la nașterea Majestății Sale Regina Maria.
    • Congresul ALDE Europe, partidul european din care USR face parte, organizat la Bruxelles, unde am participat în calitate de delegat. În ALDE sunt reprezentate mai multe partide europene ale căror europarlamentari acționează ca o echipă sub umbrela RENEW EUROPE. Cu această ocazie am fost inspirată din nou de oameni politici precum Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Securitate sau Marta Kos, Comisara europeană pentru extindere. La congres au participat toți miniștrii USR și președintele partidului, Dominic Fritz.
  • La Cluj-Napoca, în circumscripție, am organizat o masă rotundă pe tema reformării legislației privind expertizele tehnice judiciare. Am discutat împreună cu peste 50 de experți despre problemele care apar în practica de zi cu zi, precum și despre potențiale soluții. Întâlnirea a fost un real succes, am extras mai multe concluzii. Sunt numeroase aspecte care trebuie îmbunătățite pentru a permite creșterea atractivității acestei profesii și eficientizarea activității experților tehnici judiciari: de la procedura în care sunt remunerați pentru activitatea lor – care în prezent este întârziată cu anii, la comunicarea cu părțile și instanța de judecată, ce poate fi digitalizată, respectiv gestionarea amânărilor repetate pe motiv de încuviințare chiar și de 5-6 ori a noi și noi obiecțiuni la expertiză. Urmează o analiză a unei propuneri legislative pe această temă.

  • De asemenea, am primit la Cluj vizita ministrului Radu Miruță, într-o discuție despre activitatea la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului cu colegii din USR Cluj.

  • Tot la Cluj am avut întâlnire cu colegii – aleși locali USR – consilieri locali, județeni, în care am discutat diverse probleme cu care se confruntă în activitatea lor și cum pot să ajut comunitățile și cetățenii pe care îi reprezentăm, prin activitatea mea. În aceeași săptămână, la Baia Mare am discutat cu primari din mai multe locuri ale țării – colegi din USR, la întâlnirea organizată cu miniștrii Radu Miruță și Diana Buzoianu.

  • Pentru informare asupra legii privind ajutorul public judiciar – acces la justiție pentru persoane cu venituri mici, intrată în vigoare în 2023, însă față de care mulți destinatari nu au cunoștință nici în ziua de azi, am trimis o adresă către toți primarii din județul Cluj pentru a afișa o informare în acest sens pe avizierele primăriei și cele publice din localitățile pe care le gospodăresc.

  • Am participat la 5 sesiuni de audiențe cu cetățenii.

  • Am avut 8 apariții media la: Prima News, A7, Antena 3, TVR Info;

  • Am luat parte la:

    8 ședințe în plenul Camerei Deputaților;

    3 ședințe ale Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități;

    5 ședințe ale Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale;

    8 ședințe ale Biroului Permanent al Camerei Deputaților;

    3 ședințe ale Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.