Am participat, în calitate de speaker, la IQ Digital Summit, eveniment organizat în Cluj-Napoca, unde am punctat faptul că în cele mai multe cazuri deschiderea pentru digitalizare este mult mai mare în Parlament, unde trec cel mai ușor proiectele de lege în acest domeniu, însă se lovesc de implementare. Autoritățile administrative sunt reticente în a implementa pași în acest sens – am exemplificat prin 2 legi intrate în vigoare, inițiate de parlamentari USR Cluj, față de care există rezistență mare de implementare în practică;
Am organizat, alături de deputatul USR Adrian Wiener, medic de profesie, o masă rotundă pe marginea noului nostru proiect de lege, înregistrat ulterior, prin colectarea punctelor de vedere: „O reformă necesară: Îmbunătățirea sistemului răspunderii civile pentru acte de malpraxis”. La eveniment au participat pe lângă reprezentanți din Ministerul Sănătății și instituții publice din domeniul medical și reprezentanți ai mediului academic, ai asociațiilor de pacienți, de medici sau reprezentanți ai organizațiilor studențești;
Am susținut în plenul Camerei Deputaților un amendament prin care oprim Guvernul din a mări taxele peste noapte, pe timpul vacanței parlamentare. Amendamentul a fost respins, deci nu știm ce ne așteaptă în această vară din punct de vedere fiscal. Intervenția mea poate fi urmărită aici.
În teritoriu, la sfârșitul lunii, alături de consilierii locali USR din Apahida, de consilieri județeni USR Cluj și parlamentari de Cluj am avut o întâlnire cu cetățenii interesați din Apahida. Am ascultat sugestiile lor, problemele locale, dar și naționale reclamate și am oferit răspunsuri la diversele întrebări. În același timp, în echipă, am notat diverse demersuri pe care le-am putea face ca organizație.
De asemenea, în circumscripție, am participat la dezbaterea organizată de colegul meu, deputatul USR Viorel Băltărețu, intitulat ,,Stabilitatea Economiei României. Prezent și viitor”, cu speakeri de marcă în domeniul economic și financiar, precum Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, Cristian Popa, membru în consiliul de administrație BNR etc.
Am avut 5 apariții în emisiuni radio-tv la la Radio Cluj, Prima News, Metropola TV.
Am participat la o audiență cu cetățenii legată de problemele migrației.
Împreună cu colegii mei, liderul consilierilor locali USR Cluj-Napoca, Alexandra Oană și deputatul USR Viorel Băltărețu, am participat la o conferință de presă în Cluj-Napoca, prin care am transpus votul dat de Congresul USR pentru crearea unui pol de dreapta în jurul USR, în pregătirea pentru alegerile din 2024, în plan local, tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor – moment la care nu s-ar fi ajuns fără presiunile constante ale USR-ului și mi-am prezentat proiectul de reformă în domeniul malpraxisului medical.
Am luat parte la:
10 ședințe în plenul Camerei Deputaților;
3 sedință în Plenul Comun al Camerei Deputaților și Senatului;
3 ședințe ale Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități;
3 ședință comună a Comisiilor juridice ale Parlamentului;
3 ședințe ale Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale.
For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politica de confidențialitate.