
Echipa USR PLUS Cluj cu care am mers să vorbim față în față cu oamenii din Mica a compensat cu vremea de afară. Am fost în formațiune completă – parlamentari, consilieri județeni, membri ai organizației USR PLUS Mica și USR Tineret Cluj – pentru a putea răspunde cât mai aplicat la întrebări și a veni cu soluții concrete.
Cea mai mare nemulțumire cu care am fost întâmpinați este legată de starea deplorabilă a drumului județean 172 F, asupra căruia consilierii noștri județeni au făcut numeroase sesizări în ședințele de CJ și încă nu s-a intervenit pentru remedieri.
De altfel, oamenii s-au plâns și de calitatea proastă a execuțiilor drumurilor comunale, dându-ne exemplu diferența mare de nivel între drumul propriu-zis și curțile lor.
La Mica se află și o „comoară” culturală, Castelul Kornis, o clădire din secolul al XVI-lea, care acum zace în paragină, atât cat a mai rămas din ea. Castelul e proprietate privată și, din păcate, primarul nu face demersurile necesare fie pentru exproprierea, reabilitarea și valorificarea acestuia, fie pentru a impozita corespunzător această proprietate privată astfel încât sumele obținute să poată fi utilizate pentru investiții în comună. Ce s-a întâmplat în realitate? A fost scutit proprietarul de plata impozitelor pentru că a oferit comunei un spațiu în care să se facă un teren de fotbal (culmea… în curtea castelului!!!)
Nu este prima vizită la Mica și vom reveni în curând, timp în care consilierii noștri județeni vor tot repeta, până când se va înțelege în Consiliul Județean Cluj că DJ 172F trebuie să fie prioritatea nr. 1 pe agendă.