Inclusiv prin modificarea legislației malpraxisului medical în vederea combaterii medicinei defensive. Asta am dezbătut la evenimentul organizat de Colegiul Medicilor din România în Cluj-Napoca (parte a unui tur național de dezbateri) cu scopul colectării sugestiilor de îmbunătățire a propunerilor sale de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Am adus și eu în față cele 3 inițiative legislative în zona malpraxisului medical pe care le-am pregătit în calitate de deputat cu experiență în avocatură cu specialitatea dreptul sănătății:
🔴desființăm comisiile inutile, care în 15 ani de-abia au avut cazuistică și mai mult au ridicat semne de întrebare sau au generat procese
🔴instituim obligativitatea ca polițele de malpraxis medical să conțină și o componentă de daune morale (aproape în toate procesele se solicită doar daune morale, iar actualele asigurări nu acoperă nimic)
🔴modificarea modului în care un caz de malpraxis medical ajunge în instanță prin obligativitatea chemării în judecată doar a spitalului (furnizorul de servicii medicale) și exclusiv dacă există o hotărâre definitivă prin care se constată că a existat cu adevărat o greșeală medicală, vor fi începute proceduri și împotriva medicului (personalului medical în general).
2 dintre cele 3 proiecte vor fi înregistrate la începutul noi sesiuni parlamentare, în luna februarie 2023.