• Alături de colegii parlamentari, membri ai comisiilor juridice, Stelian Ion, Alexandru Dimitriu, Simona Spătaru, Dumitru Văduva și Ciprian Rus, am înregistrat un pachet de 12 legi care vor corecta principalele problemele semnalate de mulți magistrați în ultimele luni – reforme punctuale ale legilor justiției:

    ✅ Judecătorii și procurorii vor putea fi avertizori de integritate;

    ✅ Majorăm termenul prescripției speciale pentru infracțiunile de corupție;

    ✅ Aducem anchetarea corupției la DNA pentru toată lumea, inclusiv magistrați;

    ✅ Modificările în compunerea completurilor de judecată vor fi verificate prin audit extern;

    ✅ Numirea conducerii inspecției judiciare (răspunderea magistraților) se va face pe criterii profesionale și de integritate;

    ✅ Eliminăm implicarea ministrului Justiției și a președintelui în numiri/revocări pentru oricine altcineva decât procurorii de rang înalt;

    ✅ Magistrații vor răspunde disciplinar în situații în care procesele sunt tergiversate din culpa lor;

    ✅ Funcțiile din aparatul CSM vor fi ocupate numai prin concurs sau examen, delegările/detașările vor funcționa fără prelungiri;

    ✅ Schimbarea membrilor completurilor de judecată se va face numai în baza unor criterii stabilite prin lege, nu de regulamente de ordine interioară ale instanțelor;

    ✅ Procurorii de rang înalt nu vor mai putea interveni pe soluțiile adoptate în orice dosar penal din România;

    ✅ Alegerea membrilor CSM se va face prin vot de către toți magistrații;

    ✅ Promovarea la ÎCCJ va fi bazată pe merit, nu doar pe interviu.

  • Am consolidat pachetul de propuneri legislative „Ne ținem medicii în țară” prin înregistrarea proiectului legislativ al lunii martie – prin care vom avea mai multă claritate în reglementarea malpraxisului medical. Expertiza medico-legală nu va mai fi făcută, ca în prezent, doar de medicii legiști din cadrul instituțiilor de medicină legală. În fiecare caz, va fi implicat obligatoriu și un cadru medical, fie el medic, medic dentist, farmacist etc. cu specializare specifică cazului analizat.
  • Efortul comun al echipei USR Cluj dă rezultate: am obținut finanțare prin Bugetul de Stat (Anexa 7) pentru proiecte locale importante la nivel local. Primarii USR Anca Marcu (2,27 milioane) și Septimiu Mărginean (1,89 milioane), au acum la dispoziție mai multe fonduri pentru a continua modernizarea infrastructurii a nivel local. Rămânem dedicați misiunii noastre de a transforma satele clujene în locuri mai bune pentru toți locuitorii.
  • Luna aceasta a avut loc și ședința GRECO (Grupul de State împotriva Corupției) la Strasbourg, unde am participat pentru prima oară în calitate de observator din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Discuțiile s-au axat pe mecanisme eficiente pentru lupta anticorupție.
  • La invitația E.S. Takashi Katae, am participat la o întâlnire organizată de Ambasada Japoniei în România.
  • De asemenea, am acceptat invitația Ambasadei SUA din România la evenimentul „Founders Museum”, organizat la Biblioteca Națională.
  • Am efectuat o vizită de lucru la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, unde am discutat cu Alina Gîrbea, secretar de stat, despre posibilități de finanțare prin fonduri europene pentru încurajarea utilizării bicicletelor electrice, respectiv pentru dezvoltarea satelor românești din perspectivă turistică.
  • În martie, ne-am bucurat de vizita Ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, la Cluj. Împreună cu acesta și cu echipa USR Cluj, am avut o serie de întâlniri cu mediul antreprenorial, sectorul IT, dar și vizite de lucru în fabrici din Cluj.
  • Cât de sigur este Clujul pentru femei? Am aflat răspunsul la lansarea „Hărții Siguranței”, unde a fost prezentat un sondaj despre experiențele doamnelor pe străzile din oraș. Siguranța cetățenilor nu este opțională, iar aceste date ne vor ajuta să propunem soluții concrete pentru un oraș mai sigur. Îmbunătățirea iluminatului public în Cluj-Napoca a rezultat ca ideea principală ce poate fi adoptată și implementată în termen scurt la nivel local.
  • Am acceptat invitația Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și am participat la o întâlnire unde am vorbit cu studenții despre campanii și viața politică, parte a cursului de orientare în carieră. Am insistat asupra faptului că viața politică trebuie să vină peste un fundament foarte bine așezat, pentru care e nevoie de muncă, implicare, studiu.
  • Am transmis o solicitare oficială către Garda de Mediu Cluj pentru a obține clarificări privind mirosurile neplăcute din oraș. Totodată, am solicitat o audiență pentru a discuta atât această problemă, cât și sesizările primite referitoare la deversările ilegale în lacul Tarnița.
  • Am participat la 4 sesiuni de audiențe cu cetățenii la Biroul Parlamentar din Cluj-Napoca.
  • Am avut 4 apariții TV la: Prima News, TVR Info, Antena 3.
  • Am luat parte la:

    8 ședințe în plenul Camerei Deputaților;

    4 ședințe Comune ale Camerei Deputaților și Senatului;

    6 ședințe ale Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități;

    5 ședințe ale Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale;

    9 ședințe ale Biroului Permanent al Camerei Deputaților;

    5 ședințe ale Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.