• Luna aprilie marchează un nou proiect de lege adoptat. De acum victimele și statul își vor putea recupera mai ușor daunele din procesele penale de la persoanele condamnate penal. 

    Ce schimbări aduce: 

    ✅ De prea multe ori victimele din procesele penale sau chiar statul, deși instanța decide că trebuie să primească daune, nu intră efectiv în posesia lor pentru că infractorii au grijă să nu mai aibă bunuri pe numele lor, care să poată fi executate silit

    ✅ Până acum, dacă victima sau procurorul cereau luarea de măsuri asiguratorii în cursul procesului penal, iar judecătorul o respingea, nu mai aveau nicio cale de atac. 

    ✅ Aici intervine schimbarea prin noua lege: va exista o cale de atac, ceea ce va crește șansele primirii daunelor stabilite de instanță, în urma instituirii sechestrului asupra averii persoanelor cercetate penal.

  • Am depus două noi proiecte de lege. Prin primul proiect, vom scuti oamenii de drumuri inutile în instanță, doar pentru a certifica niște hârtii. Concret, românii care au procese civile pe rol își vor putea certifica actele prezentate în copie prin semnătură electronică, fără să mai meargă să semneze olograf „conform cu originalul” la sediul instanței. Altfel spus, oamenii nu mai pierd timp și nu mai au cheltuieli cu drumurile la instanță.

    Cel de-al doilea proiect prevede o evaluare mai realistă și aplicată a magistraților, care va include și solicitarea unui feedback din partea barourilor. Totodată, se extinde procedura evaluării și pentru magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, se analizează și contestațiile pentru tergiversarea procesului sau privind durata procesului penal admise în cazul magistratului evaluat, se prevede un calendar de reevaluare mai strict pentru cei care primesc calificativul „Satisfăcător”.

  • Am participat la Strasbourg la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Fac parte din 3 comisii: Comisia juridică, Comisia pentru migrație și Comisia de monitorizare. Principala concluzie trasă după prima experiență în APCE: Pentru a putea obține rezultate, trebuie să ieși din bula ta și să vezi tabloul complet. ÎN APCE observăm, monitorizăm și exprimăm puncte de vedere prin rezoluții și rapoarte asupra problemelor privind statul de drept, democrația, drepturile omului în alte țări aparținând Consiliului Europei.

  • În această lună, o echipa din cadrul USR Cluj a efectuat o vizită la Palatul Parlamentului. În cadrul acestei vizite, au luat parte la ședințele de plen de la Camera Deputaților și Senat, precum și la ședințele comisiilor de specialitate, prezentându-le activitatea efectivă din legislativ în funcție de domeniul specific.

  • Am dialogat cu delegația de parlamentari din Statele Unite ale Americii, în vizită oficială în România, la un eveniment organizat de Ambasada Statelor Unite ale Americii. Am exprimat îngrijorările cu privire la retragerea Visa Waiver și am subliniat importanța întăririi parteneriatului strategic dintre țările noastre.

  • În calitate de secretar al grupului parlamentar de prietenie cu Japonia, la invitația E.S. Takashi Katae, ambasadorul Japoniei în România, am participat la o primă întâlnire a grupului de prietenie cu Japonia.

  • Am participat la evenimentul de lansare a „Indexului Antreprenoriatului Românesc”, organizat în București.

  • Am participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România, în care au prezentat probleme, dar și soluții economice în cadrul diverselor domenii tratate de societățile membre ale Camerei.

  • Am prezentat, ca speaker, pachetul de legi “Cum ne ținem medicii în țară”, la Cluj-Napoca în cadrul conferinței „Malpraxis sau despăgubirea pacienților pentru prejudicii?”. Voi continua să susțin aceste măsuri fără a rata vreo oportunitate de a le expune, până când vor intra în vigoare.

  • La Cluj am primit vizita reprezentanților OSCE care au monitorizat alegerile prezidențiale. Am discutat cu aceștia despre modul în care statul român gestionează alegerile, incidente din perioada de campanie electorală și posibile soluții.

  • Am semnat cartea de condoleanțe deschisă în memoria Papei Francisc la Catedrala “Martirilor și Mărturisirilor Sec. XX” din cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, localizată în Piața Cipariu din Cluj-Napoca. Am transmis un mesaj în numele vostru, al tuturor celor pe care îi reprezint.

  • O zi de campanie în Maramureș, în Ulmeni, pentru susținerea candidaturii la primărie a colegei mele, Diana Chiș, mi-a dat oportunitatea să discut cu maramureșeni din mediul rural, să aud viziunea lor, problemele lor, cadrul general înainte de alegerile prezidențiale.

  • În decursul lunii aprilie am avut 2 audiențe și ne-am auzit de 4 ori la radio și TV.

  • Am luat parte la:

    7 ședințe în plenul Camerei Deputaților;

    5 ședințe ale Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități;

    2 ședințe ale Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale